A fost inaugurat primul zbor IASI-PARIS

categories:

Astazi a fost inaugurat primul zbor IASI-PARIS

Un nou zbor a devenit operational de pe Aeroportul din Iasi la doar o zi dupa inaugurarea cursei Iasi-Munchen. Este vorba despre cursa IASI-PARIS (Beauvais) ce va fi efectuata de un noul partener Blue Air.

“Cursa spre Paris a devenit posibila in acest an, datele statistice comunicate de noi companiilor aeriene indicand un potential bun spre aceasta destinatie. Paris este o zona turistica foarte apreciata si solicitata deopotriva. Incepand de astazi, suntem conectati direct cu unul dintre cele mai vizitate orase din lume, avand aproximativ 17 milioane de turisti străini anual. Ne bucuram ca suntem doar la 3 ore distanta de Paris, orasul luminilor, una dintre cele mai frumoase destinatii din lume”, a declarat Marius BODEA, presedintele C.A. al Aeroportului International Iasi.

La Conferinta de presa din deschiderea programului de astazi au participat Marius BODEA, presedintele C.A. al Aeroportului International Iasi, Tudor CONSTANTINESCU, Directorul Economic al Blue Air, si Alain RAMETTE, Directorul Institutului Francez Iasi.

Discursurile invitatilor au fost urmate de taierea tortului si un moment artistic sustinut de un elev in varsta de 8 ani, care a cantat la triola.
La evenimentul de astazi a participat si un grup de 11 jurnalisti din Bucuresti, veniti la Iasi cu primul zbor intern. In cursul zilei, acestia vor face un tur al orasului si vor vizita cateva dintre obiectivele Iasului.

Punctul culminant al zilei l-a reprezentat traditionalul salut al aeronavei, cu tunul de apa, moment surprins in fotografii.

Cursa Iasi-Paris va avea doua frecventa saptamanale, respectiv:
LUNI si VINERI: IS ora 10:00 – sosire Paris ora 12:15
LUNI si VINERI: Paris ora 13:00 – sosire Iasi ora 17:00

Cu Blue Air vor fi operate direct din Iasi si curse deja existente in portofoliul de rute al Aeroportului Iasi, respectiv Roma si Londra (Luton), precum si cursa interna Iasi-Bucuresti.

detalii

Astazi a fost lansat primul zbor direct IASI-MUNCHEN

categories:

Incepand de astazi, 25 octombrie a.c., iesenii vor putea zbura direct spre Munchen, o destinatie asteptata cu interes in special de mediul de afaceri.

Cursa Iasi-Munchen va fi efectuata de TAROM, companie care deja opereaza la Iasi zboruri externe spre Roma, Londra, Bologna, Torino, Tel Aviv, dar si cursa interna Iasi-Bucuresti si retur.
Premiera de astazi a fost marcata printr-un program care s-a desfasurat in Terminalul T3, proaspat inaugurat.

Primul care a luat cuvantul a fost Marius BODEA, presedintele C.A. al Aeroportului International Iasi: „Noua cursa spre Germania este fundamental importanta pentru mediul de afaceri din Iasi si pentru orizontul investitiilor straine in Iasi si Moldova. Munchen este aeroportul ce deserveste cea mai dezvoltata zona economica din Germania. Iar Germania, la randul ei, este motorul economic al Europei. Vorbim, asadar, despre o ruta premium pentru Aeroportul Iasi, iar bucuria noastra este cu atat mare tinand cont ca deschiderea unei astfel de rute a fost dificil de realizat, neexistand trafic intens. Aeroportul Iasi s-a bazat, in schimb, pe infrastructura moderna si pe conditiile pe care le ofera companiilor aeriene.”

Despre importanta introducerii zborului Iasi-Munchen au vorbit, in cadrul aceleasi conferinte, Georgeta DINU, Director Comunicare al TAROM, Ioan NANI, Manager SC Antibiotice SA si, totodata, Vicepresedinte al Camerei de Comert Iasi, precum si Alexander RUBEL, Directorul Centrului Cultural German Iasi.

Surpriza evenimentului a fost interventia prin conexiune online a domnului Alexander SCHROLL, Directorul de Dezvoltare al Aeroportului Munchen, care a vorbit despre eforturile realizarii unei legaturi directe cu un aeroport de 5 stele si care face posibile 230 de zboruri spre diverse destinatii in lume.

Programul de astazi a continuat cu un moment artistic pregatit de copiii de la Scoala Primara „Hansel si Gretel” din Iasi, iar la final, s-a taiat tortul si s-au facut fotografii.

In paralel, pe noua pista a avut loc „botezul” aeronavei, cu tunul de apa, moment surprins in fotografii.

Iesenii vor putea zbura direct spre Munchen de doua ori pe saptamana, astfel:

Joi: IS ora 07:00 – sosire Munchen ora 08:25
Vineri: IS ora 14:40 – sosire Munchen ora 16:05

Joi: Munchen ora 09:10 – sosire IS ora 12:20
Vineri: Munchen ora 16:50 – sosire IS ora 20:00

detalii

COMUNICAT DE PRESA 19.10.2015

categories:

Cursa directa Iasi-Istanbul, anuntata in data de 17.10.2015, chiar in ziua inaugurarii noului Terminal T3 la Aeroportul International Iasi, aduce, dupa numai o zi, o veste extrem de imbucuratoare pentru cei care vor sa isi programeze minivacante in Turcia, din luna decembrie.
Primele bilete spre aceasta destinatie au fost deja puse in vanzare pe site-ul TAROM, companie ce va opera zborurile spre aceasta destinatie.
Pretul unui bilet dus-intors porneste de la 99 de euro, cu toate taxele incluse, la achiziţionarea de pe site.
In plus, compania TAROM va asigura, pentru aceasta cursa, transportul gratuit pentru al doilea bagaj de cala, in limita maxima a 23 de kg.

Cursa Iasi-Istanbul va deveni operationala incepand cu data de 9 decembrie 2015 si va avea doua frecvente pe saptamana:

Miercuri – RO269 IAS 20:50 IST 22:30
Sâmbătă – RO270 IST 23:15 IAS 00:55

“Bucuria intoducerii noii rute directe spre Istanbul este acum desavarsita si de promotiile anuntate de catre operatorul aerian Tarom. Poate cea mai importanta poarta de calatorii in lume, Istanbul, devine extrem de atractiva, ca si tarife de zbor, si face posibil un start excelent, cu un grad foarte mare de incarcare. Am ferma convingere ca acest produs va fi foarte curand imbunatatit prin cresterea numarului de frecvente saptamanale, iar adresabilitatea sa regionala, anume faptul ca nu se opereaza in intreaga zona a Moldovei de catre niciun alt aeroport, va face din nou sa ne mandrim cu ceea ce am reusit. Vom continua sa informam pasagerii si cu noutatile de transfer spre destinatiile transcontinentale imediat ce vom primi aceste informatii de la compania aeriana”, a declarat Marius BODEA, presedintele C.A. al Aeroportului International Iasi.

Conexiunea este realizata pe Aeroportul Ataturk din Istanbul, care este hub-ul companiei aeriene Turkish Airlines, companie cunoscuta ca avand cea mai accentuata dinamica de dezvoltare din Europa, pe segmentul sau. Astfel, prin deschiderea unei curse externe directe spre Istanbul, devine posibila conexiunea Iasului cu orase importante din America, Asia si Australia.

detalii

Inaugurare noul terminal

categories:

Astazi, 17 octombrie 2015, a avut loc inaugurarea noului terminal T3 la Aeroportul International Iasi, investitie notabila pentru dezvoltarea orasului, dar si a intregii regiuni de Nord-Est.
Aproximativ 500 de persoane au participat la festivitate, intre care si oficialitati. Evenimentul a fost precedat de o scurta slujba de sfintire oficiata de catre Inalt Preasfintitul Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, care a tinut apoi o scurta cuvantare.

Primul care a deschis seria discursurilor a fost presedintele C.A. al Aeroportului International Iasi, Marius Bodea.
“Noul terminal pentru pasageri al Aeroportului International Iasi imbraca atat haina functionalitatii, cat si a elegantei, este o eticheta ce raspunde exigentei de capitala regionala, asa cum este Iasul. S-a muncit enorm, a fost o noua lucrare pentru care timpii de construire s-au numarat in luni de zile, si nu in ani. Este un bun al comunitatii noastre ce va aduce plus valoare. Iar faptul ca dupa doar doi ani am reusit sa deschidem inca 13 curse externe directe catre cele mai mari capitale ale Europei ne da confortul si speranta ca viitorul Iasului si al regiunii este cu adevarat imbucurator”, a declarat presedintele C.A. al Aeroportului International Iasi, Marius Bodea.
Astfel, odata cu anuntarea noilor destinatii, Aeroportului National Iasi va ajunge, pana in vara anului 2016, sa aiba in propriul portofoliu de rute 14 curse externe directe, si anume: Roma, Londra, Milano, Torino, Bologna, Venetia, Tel Aviv, Viena, Munchen, Paris, Istanbul, Barcelona, Bruxelles si Koln.
Pe ecranul instalat deasupra scenei, iesenii au putut urmari si un scurt film documentar in care au fost punctate etapele lucrarilor la noul Terminal, precum si celelalte investitii incluse in proiectul de dezvoltare si modernizare a Aeroportului Iasi.
Surpriza evenimentului a reprezentat-o anuntul facut chiar de catre presedintele Marius Bodea, despre introducerea unei noi curse externe directe din Iasi. Este vorba despre cursa Iasi-Istanbul ce va deveni operationala incepand cu data de 9 decembrie 2015 si care va fi operata de catre compania TAROM, avand doua frecvente pe saptamana.

“O cursa directa spre un hub mondial era ceea ce ne lipsea pentru a fi cu adevarat conectati cu intreaga lume. Istanbul este o destinatie ce raspunde celei mai largi palete de nevoi, este o destinatie ce nu se opereaza intr-un areal de 6 milioane de locuitori din zona Moldova si din imprejurimi. De acum, sa ajungi din Iasi in toate colturile lumii –
America de Nord, Asia ori Australia – a devenit o simpla formalitate.

Aceasta noua ruta ne aduce mai aproape de viitor!” a mai declarat Marius BODEA, presedintele C.A. al Aeroportului International Iasi. Pe scena au mai urcat sa ia cuvantul si cateva dintre oficialitatile prezente la eveniment: Andrei Muraru, consilier prezidential, Victorel Lupu, vicepresedintele Consiliului Judetean Iasi, Paul Butnariu, presedintele Camerei de Comert si Industrie Iasi, alaturi de reprezentantul Constructorului UTI, Catalina Teodorescu. De asemenea, iesenii au avut ocazia sa viziteze astazi noul Terminal T3, obiectivul de maxim interes al evenimentului. Cladirea, utilata si dotata la standarde moderne, urmeaza sa devina complet operationala incepand cu data de 25 octombrie a.c. Evenimentul de astazi a continuat cu un minishow aviatic oferit de echipa de acrobati „Hawks of Romania”, condusa de George Rotaru, directorul general al Aeroclubului Romaniei, demonstratie ce a putut fi urmarita de public chiar de pe noua platforma de parcare aeronave.

Momentul final al festivitatii a fost marcat de un concert sustinut de artista Elena Gheorghe.

detalii

Aeroportul International Iasi anunta programul din 17 octombrie a.c., la inaugurarea noului Terminal: Prezentarea Proiectului, Muzica si Show aviatic

categories:

Reamintim ca sambata, 17 octombrie 2015, Aeroportul International Iasi inaugureaza noul terminal pentru pasageri, proiect de o deosebita insemnatate pentru comunitatea ieseana, dar si pentru intreaga regiune a Moldovei.
Evenimentul, care va incepe la ora 09:30, va fi moderat de cunoscutul realizator de radio, ieseanul Daniel Buzdugan.

Programul va include o prezentare a proiectului, scurte discursuri ale invitatilor si momente inedite.

Cu acest prilej, toti cei prezenti, indiferent ca sunt sau nu pasageri ai Aeroportului Iasi, vor avea ocazia sa viziteze cladirea noului terminal. Oaspetii vor fi condusi apoi spre noua platforma, de unde vor putea urmari un spectacol aviatic sustinut de echipa de acrobati ai Aeroclubului Romaniei, „Hawks of Romania”, condusa de catre Domnul George Rotaru, Directorul General al Aeroclubului Romaniei.

Totodata, iesenii vor putea admira un „ minishow aviatic” de exceptie, realizat cu aeromodele miniaturale telecomandate, sub indrumarea profesionistilor de traditie in acest domeniu.

Spre final, invitatii se vor bucura de momentul artistic oferit de binecunoscuta solista Elena Gheorghe si trupa sa.

Evenimentul va fi preserat si cu alte surprize special pregatite pentru public. Ceremonia de inaugurare a noului terminal T3 se va incheia in jurul orei 13:00.

„ Acest obiectiv finalizat, ce a fost finantat din fonduri europene, devine un bun al orasului nostru si al regiunii noastre. A fost gandit pentru comunitate, pentru dezvoltarea sa, prin facilitarea accesului tuturor spre zone indepartate ale Europei, folosind cel mai eficient si elegant mod de calatorie, transportul aerian. Merita sa ne bucuram impreuna de aceasta reusita”, a declarat Marius BODEA, presedintele C.A. al Aeroportului International Iasi.

detalii

Inaugurarea Noului Terminal pentru Pasageri va avea loc saptamana viitoare

categories:

Conducerea Aeroportului International Iasi anunta inaugurarea noului terminal pentru pasageri.

La evenimentul ce va avea loc sambata, 17 octombrie 2015, incepand cu ora 09:30, sunt invitate autoritati centrale si locale, precum si intreaga comunitate ieseana. Astfel, pe langa discursurile oficilitatilor prezente la festivitate, programul va cuprinde o scurta slujba de sfintire a noii cladiri, un spectacol artistic, dar si alte momente pregatite special cu aceasta ocazie.

detalii

Din Iasi se va putea calatori direct spre Barcelona, Bruxelles si Koln din aprilie 2016

categories:

Aeroportul Iasi anunta trei rute externe directe, deschise de Blue Air, de anul viitor, cu cate doua frecvente saptamanaleIaşi, 30 septembrie 2015

Incepand din luna aprilie 2016, reteaua de rute a Aeroportului International Iasi se extinde cu trei noi destinatii externe directe. Astfel, din Iasi se va putea calatori direct spre Barcelona, Bruxelles si Koln, zboruri ce au fost incluse de compania Blue Air, in programul de vara.
Anuntul a fost facut astazi, 30 septembrie 2015, in cadrul unei conferinte de presa organizata de conducerea Aeroportului International Iasi, cu doar trei saptamani inainte de lansarea altor doua curse deja asteptate, respectiv Paris (Beauvais) si Munchen.

Zile de operare rute noi:

IASI-KOLN si retur: lunea si vinerea
IASI-BARCELONA si retur: martea si duminica
IASI-BRUXELLES si retur: miercurea si sambata

Orarul complet de zbor (zile si ore) pentru cursele anuntate vor fi afisate pe site-ul: www.blueairweb.com .

Decizia companiei de a introduce noi destinatii in regiunea noastra este o urmare fireasca a eforturilor constante depuse de Aeroportul Iasi, privind diversificarea rutelor externe. Acest lucru asigura pentru orice aeroport aflat pe o rampa de dezvoltare o crestere semnificativa a traficului de pasageri, prin crearea unei conexiuni directe cu orase importante din Europa.
“Suntem in fata unui orizont asa cum nu a mai existat in comunitatea noastra, in care dinamica dezvoltarii Aeroportului International Iasi a trecut intr-o noua etapa si a facut posibila conectarea Iasului, a comunitatii locale si regionale de capitale europene, de orase si destinatii la care nici nu indrazneam sa ne gandim acum doi, trei ani in urma. Suma rutelor noi deschise de pe Aeroportul Iasi, intr-o perioada foarte scurta de timp, alaturi de cultura, istoria si importanta acestor noi destinatii de care Iasul este acum legat direct, poate fi comparata cu o revolutie in aviatia civila din Romania si din Europa, iar in plan socio-economic, efectele acestor reusite vor schimba definitiv fata orasului Iasi si a regiunii Moldova.
Venim acum, in portofoliul nostru de rute, cu trei noi destinatii – Barcelona, Bruxelles si Koln – fiecare dintre ele raspunzand unei nevoi diferite ale comunitatii noastre: turism si etnic, administratie europeana si, nu in ultimul rand, mediu de afaceri. Iar dincolo de toate acestea, aratam si astazi ca statul roman poate crea afaceri de succes, care aduc plus valoare comunitatii locale si se adreseaza in mod direct fiecaruia dintre noi”, a declarat Domnul Marius BODEA, Presedinte al Consiliului de Administratie al Aeroportului International Iasi.

Aeroportul Iasi a prezentat in permanenta companiilor aeriene date statistice care au indicat un potential foarte bun spre aceste noi destinatii. Faptul ca intr-un areal de 4 milioane de cetateni nu exista nicio ruta spre Spania, spre exemplu, a reprezentat un argument solid in decizia partenerilor nostri.

Reamintim ca la Aeroportul Iasi vor opera patru companii aeriene. Din 25 octombrie a.c., vor fi, in total, 10 destinatii externe directe (incluzand noile zboruri spre Munchen , si Paris/Beauvais), iar din aprilie 2016, numarul acestora va ajunge la 13 (incluzand Barcelona, Bruxelles si Koln).

detalii

De luni, pasagerii Aeroportului Iasi pasesc pe platforma noua

categories:

Incepand cu data de 07.09.2015, operatiunile de imbarcare-debracare a pasagerilor se transfera pe prima suprafata finalizata din platforma noua a Aeroportului Iasi.

Realizarea noii platforme de imbarcare-debarcare pasageri presupune, conform graficului de lucrari, demolarea vechii platforme a Aeroportului Iasi. Administratia aeroportuara a ales sa nu intrerupa operatiunile aeriene si s-a procedat la realizarea etapizata a noii platforme, astfel incat sa poata fi data in functiune o prima suprafata care sa preia capacitatile de procesare. In paralel, se continua lucrarile de extindere a noii infrastructuri, in zona platformei vechi. Acest proces de tranzitie va presupune modificari de fluxuri privind accesul pasagerilor inspre si dinspre aeronave, modificari ce vor crea un posibil disconfort pasagerilor care vor fi nevoiti sa se deplaseze pe langa zona delimitata pentru santierul de constructie.

Totodata, este posibil ca pentru respectarea orarului de zbor al fiecarei companii aeriene, sa se procedeze la devansarea orelor de inchidere a procedurii de check in, pentru ca timpul suplimentar necesar accesului la aeronava sa nu duca la decalarea orarului de zbor. In acest sens, recomandam pasagerilor sa isi programeze deplasarea spre aeroport in asa fel incat sa raspunda noilor conditii tranzitorii.

Administratia Aeroportului Iasi adreseaza pasagerilor rugamintea de a intelege nevoia acestui proces de transfer. Rolul investitiei si al tuturor lucrarilor este ca operatiunile de imbarcare-debarcare pasageri, precum si de stationare ori manipulare a aeronavelor sa se deruleze in deplina siguranta si la cele mai inalte standarde de confort.

“Suntem in fata unei noi reusite si a unei noi provocari. Practic am reusit sa finalizam si prima etapa a noii platforme de imbarcare-debarcare pasageri, precum si o noua cale de rulare ce va asigura accesul aeronavelor spre noua platforma, fiind cu inca un pas mai aproape de dezideratul de a avea in final intreaga infrastructura de miscare a Aeroportului Iasi. Preocuparea noastra de a dezvolta aeroportul a creat premisele multiplicarii miscarilor de aeronave. In lipsa acestei etape finalizate, ne-am fi aflat in situatia de a nu mai putea folosi fosta platforma, care pe langa caracteristicile de portanta redusa fata de nevoia actuala, se afla si intr-o stare de degradare ce
putea duce la decizia de sistare a operatiunilor aeriene. Am reusit sa sincronizam perfect toate aceste evolutii si in cele din urma sa continuam dezvoltarea Aeroportului Iasi in conditii de maxima siguranta.

Acest proces de finalizare a noii platforme de imbarcare-debarcare va dura aproximativ 30 de zile, moment ce va coincide cu finalizarea noului terminal T3 care este pozitionat foarte aproape de zona de imbarcare-debarcare pasageri. Diferentele intre fosta infrastructura de platforma si cea noua sunt imense, neexistand nici macar un singur termen de comparatie. Vazand cifrele de portanta a noii platforme, cred ca astazi avem cea mai solida si bine realizata platforma de imbarcare-debarcare din Romania.” a declarat Domnul Marius BODEA, Presedinte al Consiliului de Administratie al Aeroportului International Iasi.

Reamintim ca Aeroportul International Iasi deruleaza Proiectul de Dezvoltare si Modernizare, in valoare totală de 56,7 milioane de euro, obiectivele majore realizate in mare parte fiind proiectarea si executia lucrarilor pentru realizarea suprafetelor de miscare aferente unei piste noi, cu lungimea de 2.400 metri, extinderea suplimentara a platformei parcare aeronave si constructia unui nou terminal de pasageri. Din totalul sumei mentionate, 38,7 milioane de euro reprezinta finantarea europeana nerambursabila.

detalii

München, bitte! Von Iasi Flughafen

categories:

Aeroportul International Iasi anunta Munchen, ruta externa directa deschisa de TAROM, din 25 octombrie, cu doua frecvente saptamanale.

Astfel, incepand din toamna, de la Iasi se va putea calatori direct la Munchen, o destinatie asteptata si solicitata de mediul de afaceri iesean de foarte mult timp. Aeroportul Iasi continua munca depusa pentru dezvoltarea portofoliului de rute, pentru conectarea directa cu importante orase ale Europei si ale lumii.

detalii

Comunicat 20.08.2015

categories:

Aeroportul Iasi depaseste previziunile statistice

In luna iulie a acestui an Aeroportul International Iasi a inregistrat un nou record de pasageri, comparativ cu anii anteriori.

Datele statistice ale lunii care s-a incheiat arata o crestere semnificativa a numarului total de pasageri imbarcati si debarcati la Iasi fata de luna iulie a anilor trecuti, luand in considerare faptul ca deja vara 2014 a inregistrat recorduri in ceea ce priveste pasagerii inregistrati de-a lungul timpului la Iasi.

detalii