Aeroportul Iasi – Trecut.Prezent.Viitor. Raportul final de activitate a fost prezentat astazi de conducerea Aeroportului International Iasi

Marius Bodea, presedintele C.A.: „Aeroportul Iasi reprezinta primul pas spre dezvoltarea comunitatii noastre, iar succesul acestui business local il reprezinta munca sustinuta a unei intregi echipe

Aeroportul Iasi a prezentat astazi raportul final al activitatii de management desfasurata in decursul ultimilor patru ani. Raportul a fost sustinut, in cadrul unei conferinte de presa, de catre Domnul Marius BODEA, Presedintele C.A. al Aeroportului International Iasi. La finalul mandatului sau, Marius Bodea a trecut in revista momentele decisive care au transformat Aeroportul Iasi dintr-o simpla aerogara intr-unul dintre cele mai puternice si notabile investitii din intreaga Moldova.

Din 2012, anul venirii noii echipe manageriale, Aeroportul din Iasi a cunoscut o dinamica spectaculoasa de dezvoltare, reusind sa acomodeze toate cerintele de ultima ora din domeniul aviatiei civile mondiale. 2013 a fost anul inaugurarii lucrarilor de modernizare – a fost construita o noua pista moderna, cu structura flexibila, prima de acet gen din Romana si a doua din Europa, o noua cale de rulare, vechea platforma a fost inlocuita etapizat, iar noul terminal a fost finalizat in doar sase luni.

Punctul de plecare in evolutia Aeroportului Iasi a fost conformarea, pe de o parte, cu normele de siguranta si securitate impuse de ICAO, iar in acest sens Aeroportul Iasi a investit in infrastructura de siguranta si echipamentele de securitate, iar pe de alta parte, e vorba de conformare cu modelul de business aeroportuar de succes. De altfel, Aeroportul Iasi este, in acest moment, singurul aeroport din zona Moldovei, certificat ca „Aeroport Internațional”, in urma unui proces complex de identificare si evaluare a modului in care s-a dezvoltat, demonstrand ca indeplineste toate conditiile prevazute de legislatia in domeniu.

Concomitent cu implementarea proiectului major de modernizare a infrastructurii aeroportuare, proiect finalizat cu succes anul trecut, strategia de piata a adus o crestere de trafic de 120% in trei ani, la 381.600 pasageri in 2015 si, pentru prima data in istoria sa, Aeroportul Iasi ajunge pe podiumul aeroporturilor din Romania, dupa Cluj si Timisoara, dupa ce in 2012 se afla pe locul 6. Numarul-tinta de calatori prognozat anul acesta, la Aeroportul Iasi, este de 850.000 si este foarte probabil ca 2017 sa fie anul ce va surprinde un trafic de 1.200.000 – 1.500.000 de pasageri. 

2012 este anul lansarii de noi rute externe. Conectivitatea a crescut de la o ruta externa directa din Iasi in 2012, la 16 rute externe si patru interne, anul acesta. In 2017  vor fi legaturi cu 18 destinatii externe si cinci interne, dar planurile de extindere a portofoliului de rute vor continua. De asemenea, Iasul este, in prezent, baza operationala pentru trei companii aeriane care au ales sa se dezvolte aici, fapt ce confirma inca o data importanta investitiei atat pentru evolutia aerogarii, cat si pentru dezvoltarea economica a regiunii de Nord-Est.

Dezvoltarea Aeroportului Iasi s-a concretizat financiar in profit la finalul anului 2015, iar incepand cu 2016, regia aeroportuara se desprinde de finantarea Consiliului Judetean Iasi.  Aeroportul Iași a reusit sa atinga, in doar 3 ani, sa se finanteze singur, obtinand un profit contabil pe paliere de activitate economica aeronautica si non aeronautica.

“Cand am preluat conducerea Aeroportului Iasi, am facut acest lucru avand o idee clara – sa schimb mentalitatea, anume ca aeroportul nu este o chestiune de moft local, ci este o necesitate. De la bun inceput, am plecat cu o viziune larga in ceea ce priveste dezvoltarea aeroportului care are, iata, adresabilitate regionala. Tot ce s-a intamplat aici nu a fost intamplator – au fost strategii, viziuni, planuri urmate consecvent. Am tratat activitatea Aeroportului Iasi exact cum se trateaza o activitate corporatista – prin transparenta, seriozitate, creativitate, echipa si, mai ales, rezultate. Aeroportul Iasi reprezinta primul pas spre dezvoltarea comunitatii noastre, iar succesul acestui business local il reprezinta munca sustinuta a unei intregi echipe. Am avut placerea sa lucrez cu oameni care exceleaza in domeniul lor, fiecare compartiment de lucru din cadrul Aeroportului fiind un exemplu de profesionalism si seriozitate, fie ca vorbim de specilistii pe proceduri de aeroport si dotari de Securitate, de echipa de Operational, Compartimentele Marketing, Juridic si Economic, Pompieri etc. Ingredientul stiintific este sa stii unde vrei sa ajungi, apoi sa indentific corect instrumentele. Sa construiesti echipa, sa profesionalizezi oamenii, sa ii motivezi.  

In acesti ultimi patru ani, am reusit sa legam Iasul de 16 destinatii externe, in conditiile in care in 2012 exista una singura, iar altele noi, inclusiv zboruri interne, vor fi introduse de anul viitor. Operarea curselor spre Cluj-Napoca si Timisoara a reprezentat un moment istoric pentru orasul nostru si pentru intreaga regiune de Nord-Est, dar si una dintre cele mai mari reusite ale Aeroportului Iasi. De asemenea, am facut posibila devansarea cu un an a termenului de finalizare a noii infrastructuri aeroportuare, un lucru extrem de curajos, cred eu, si care reprezinta un record in constructie in Romania, mai ales ca toate lucrarile s-au desfasurat sub trafic neintrerupt. Suntem, de asemenea, printre cele mai sigure aeroporturi din Europa, auditul ECAC confirmand acest lucru. Rezultatele remarcabile au fost recunoscute inlcusiv pe plan international. Pentru dezvoltarea sustinuta intr-un interval scurt de timp, Aeroportul Iasi a primit primul feedback cu adevarat valoros, din partea ICAO, fiind prezentat la Montreal (Canada), la cel mai mare forum mondial de aviatie, ca singurul exemplu de caz pozitiv din Europa. Am devenit, in doar patru ani,  cel mai vizibil aeroport din Romania, fiind prezenti constant atat in publicatiile de specialitate din tara, cat si din Europa. 

Impreuna cu echipa mea, am reusit sa transformam Aeroportul Iasi intr-o afacere a comunitatii, care aduce de doua ori plus valoare locala: plus valoare directa, financiara, si plus valoare indirecta, fiind generatorul de dezvoltare economica locala. Numai in anul 2015 Aeroportul Iasi a virat Consiliului Judetean 451.000 lei din chirii si 165.000 de lei din profit. In 2016 aeroportul nostru a virat deja 576.000 lei din chirii, iar alti 115.000 vor ajunge tot acolo pana la sfarsitul anului, cel mai probabil, ceea ce inseamna o crestere cu aproape 50 la suta fata de anul trecut.  Anul acesta, se estimeaza ca vor ajunge in conturile Judetului Iasi peste 1.500.000 de lei cota din profit. In plus, doar in luna septembrie, valoarea serviciilor facturate a fost de 3,3 milioane lei, iar odata cu evolutia Aeroportului Iasi, au fost create, in total, peste 250 de locuri de munca.

Performanta este vizibila si in ceea ce priveste traficul de calatori pe Aeroportul Iasi. Anul acesta ajungem la aproximativ 900.000 de pasageri, comparativ cu cei 170.000, cati s-au inregistrat in 2012. De remarcat este faptul ca prognoza de 500.000 de pasageri pentru anul 2024 a fost atinsa deja in primele sapte luni ale acestui an, iar in 2017 vom atinge pragul estimat pentru 2031, ceea ce inseamna ca toate capacitatile au ajuns la limita, iar continuarea dezvoltarii infrastructurii aeroportului este absolut necesara. Noi avem deja  avem un plan de extindere aerortuara, iar pe termen lung, in masterplanul de dezvoltare a aeroportului am inclus realizarea infrastructurii cargo, indispensabila unui aeroport complex si complet. 

Am convingerea ca tot ce s-a intamplat in ultimii ani la Aeroportul Iasi a schimbat destinul comunitatii noastre, iar efectele modernizarii aeroportului sunt vizibile. Curand, mandatul meu se va incheia, nu stiu ce puteam face mai bine decat am realizat deja pentru ca simt ca am dat totul. Indiferent de „furtuni”, succesul vine doar prin sacrificii”, a declarat  Marius BODEA, presedintele C.A. al Aeroportului International Iasi.