Aerostar Bacau nu prezinta interes pentru Consiliul Judetean Iasi. Proiectul nu a fost inclus pe ordinea de zi nici in sedinta de ieri

Consiliul Judetean Iasi „inchide ochii” cand vine vorba de noi investitii la Aeroportul Iasi. Un nou exemplu in aceasta privinta este proiectul Aerostar Bacau, lider in industria aeronautica, companie care ar urma sa deschida la Iasi o unitate unde ar putea fi reparate avioane tip Boeing 737 si Airbus 320. Insa, desi discutiile cu Consiliul Judetean Iasi, despre construirea unui hangar in apropierea Aeroportului, au inceput in primavara acestui an, iar Aerostar Bacau a inaintat si o cerere in acest sens, noua conducere a judetului „a uitat”, din nou, sa introduca pe ordinea de zi a sedintei de astazi acest proiect benefic pentru orasul Iasi.

Singurul obstacol ramas in demararea investitiei este o hotarare a Consiliului Judetean, prin care terenul solicitat de catre companie sa fie concesionat, hotarare care nu a fost data nici pana in acest moment. Terenul respectiv a fost identificat, au fost realizate inclusiv masuratorile topografice, s-a convenit cu exactitate amplasarea sa, in raport cu infrastructura de aterizare-decolare si platforme, iar toate aceste informatii au fost predate Consiliului Judetean Iasi.

„Constat in continuare, cu amaraciune, o noua dovada de rea credinta, dar si o lipsa totala de interes a noii conduceri a Consiliului Judetean fata de investitiile pe care le avem in vedere la Aeroportul Iasi, singurul proiect cu adevarat important pentru comunitatea ieseana de la Revolutie incoace. Aeroportul International Iasi a devenit, in ultimii patru ani, o afacere profitabila, fiind generator de dezvoltare economica locala, prin atragerea investitorilor in zona. Este si cazul Aerostar Bacau, companie ce se afla in topul producatorilor mondiali din aviatie si care si-a exprimat intentia de investi aici, negocierile privind construirea unei unitati de mentenanta a aeronavelor la Iasi fiind purtate inca de la inceputul acestui an. Din pacate, si de aceasta data, Consiliul Judetean Iasi, prin conducerea sa, pune piedici unei investitii care ar putea crea forta de munca la Iasi. In toate discutiile cu companiile aeriene, am prezentat aceasta perspectiva si acestia au recunoscut ca o astfel de investitie este fara echivoc un punct de maxim interes si pentru acestia, intrucat vor putea dezvolta cu usurinta baze aeriene la Iasi.
Noua conducere a judetului nu intelege sau nu vrea sa inteleaga importanta unui astfel de proiect pentru orasul nostru, iar discutiile in plenul CJ, pe marginea acestui subiect, sunt amanate la nesfarsit. Consider prioritar un astfel de proiect, iar neincluderea acestuia pe ordinea de zi inseamna o noua piedica in dezvoltarea fireasca a Aeroportului Iasi si, implicit, a regiunii noastre. Este inadmisibil ca la final de an sa nu avem acea hotarare de CJ care ar permite demararea proiectului. Aerostar Bacau a decis sa construiasca un al treilea hangar si a ales Aeroportul Iasi ca varianta cea mai buna intrucat la Iasi avem o infrastructura moderna care ii permite sa isi extinda investitia. Vorbim, pana la urma, de o companie care in 2015 a avut de crestere, iar noi, la randul nostru, nu ne permitem sa ratam sansa de a ne dezvolta in continuare. Si ironic parca, daca ne uitam in hotararile CJ , vedem ca alte suprafete de teren ori divese imobile sunt concesionate cu viteze astronimice. Si atunci, desi evident, ne intrebam daca nu cumva Aeroportul Iasi a devenit o tinta predilecta a unor pesoane cu functii vremelnice”,
a declarat Marius BODEA, presedintele C.A. al Aeroportului International Iasi.

Unitatea de mentenanta a Aerostar Bacau ar trebui sa fie ridicata pe un teren de aproape un hectar in zona aerogarii iesene, cu iesire la pista de decolare/aterizare. In urma negocierilor, compania din Bacau se angajase sa investeasca inclusiv in caile de rulare suplimentare sau suprafetele de platforme. Constructia hangarului a fost gandita etapizat, lucrarile fiind estimate la 10 milioane de euro. In plus, in prima etapa a proiectului, ar putea fi create cel putin 100 de locuri de munca, angajatii urmand sa fie recrutati din Iasi.